Pagina 1 din 1

Diacritice romanesti pe AZERTY

Scris: 06 Noiembrie 2010 18:23
de ioana1206
Buna,

As vrea sa sa stiu si eu cum se pot instala diacriticele romanesti pe un laptop Windows7 cu tastatura AZERTY. Imi cer scuze daca subiectul a fost deja abordat, dar nu am timp sa il caut pe forum (bebe la purtator :)

Multumesc anticipat.

Scris: 07 Noiembrie 2010 17:28
de dorin
E mai greu de schimbat tastatura la laptop, pentru că trebuie desfăcut. Ai putea încerca să schimbi capacele tastelor, dacă poți face rost de unele care să se potrivească.
Ar mai fi varianta aplicării unor autocolante pe taste, inscripționate cu caracterele care te interesează.
Bănuiesc că tastatura ta e neagră. Pe vremea cînd tastaturile erau albe, eu desenam pe capacele tastelor caracterele românești cu un marker negru subțire (ca cel pentru DVD-uri), după care aplicam deasupra lac de unghii incolor (altfel se ștergeau imediat, pe cînd așa rezistau ani de zile). Și în cazul în care folosești autocolante, e important să aplici deasupra lac incolor, dacă vrei să reziste.
Succes!

Scris: 08 Noiembrie 2010 11:08
de ioana1206
Aha, deci e o solutie de copy-paste + manichiura :)

Ma gandeam ca poate exista optiunea de instalare a lb romane pentru Azerty ca pentru Qwerty, dar vad ca nu. Am incercat cu Qwerty si diacritice, dar cum folosesc tastatura frantuzeasca de cam 6 ani, e oribil, nici un semn/litera nu mai prea e la locul lui/ei.

O sa incerc sa lipesc noile caractere romanesti pe taste, sa vad cum o fi, ca intr-adevar am tastatura neagra si cred ca e mai usor asa decat sa caut marker alb :)

Merci oricum pentru raspuns si idei.

Scris: 08 Noiembrie 2010 13:40
de dorin
Există un utilitar de la Microsoft, numit MSKLC (Microsoft Keyboard Layout Creator) cu care poţi modifica cum vrei layout-ul tastaturii. Adică să adaugi doar caracterele specifice limbii române (în locul unora folosite mai rar, de obicei []\;'), şi în rest să-ţi rămînă tate celelalte la locul lor, conform tastaturii AZERTY, cu care eşti obişnuită. Problema e că este un pic laborios de folosit MSKLC, şi dacă zici că nu prea ai timp...
Sau poate te ajută Cristi cu un driver de tastatură românească gata făcut pentru AZERTY, cine ştie, poate are...

Scris: 20 Noiembrie 2010 01:17
de secarica
dorin a scris:Sau poate te ajută Cristi cu un driver de tastatură românească gata făcut pentru AZERTY, cine ştie, poate are...
N-am, iar în curând nu am cum.

Ok, AZERTY, dar de la ce limbă provine ? Franceză ? Dacă da, mai complicat este de luat decizia în privința a ce caractere să fie înlocuite decât de creat aranjamentul ca fișier. Plasarea caracterelor în zona „clasică” în partea dreaptă zăpăcește mai ales semnele !, $, % și *.

Mă refer la asta:
Imagine
Imagine
Imagine

Vreo părere unde ar fi potrivit de amplasat și ce ar fi de înlocuit, dacă la origine este vorba de tastatura franceză ?

Cristi

Scris: 20 Noiembrie 2010 10:26
de dorin
@secarica

Mă gîndesc că atunci cînd scrii în română, nu scrii în franceză (și invers), și atunci aș plasa caracterele specific românești pe rîndul de sus, în locul celor franceze (éèçàù), ca să nu le deranjez pe cele "de uz general" (.,;:!?/). Oricum, dacă ești obișnuit cu tastatura franceză, ești obișnuit să cauți caracterele specifice "pe acolo". Cifrele oricum le ai pe tastatura numerică, deci nu-i problemă.

Chiar și în aranjamentul modificat, se păstrează varianta AltGr+tasta=tasta nemodificată (adică tasta corespunzătoare layoutului de la care s-a plecat). Deci chiar dacă se modifică cîteva taste, totuși apăsînd AltGr+tasta se obține tasta de la care s-a plecat. Este ca și la Romanian (Standard) instalat peste English (United States). Se modifică tastele [];'\, rezultînd ăîșțâ, dar apăsînd AltGr+ăîșțâ se obține [];'\.


@ioana1206

Dacă ne spui pe ce taste vrei să fie plasate caracterele românești, și de la ce layout pornești (ex: French (France)) promit să ți-l fac cu MSKLC și să ți-l trimit să-l instalezi! Deși... nu prea e bine să te obișnuiești cu o tastatură nestandard, pentru că, dacă vrei să lucrezi pe alt calculator, o să-ți fie greu.

Scris: 10 Aprilie 2020 12:10
de Addy
Am achizitionat in laptop cu tastatura AZERTY. Sunt curios daca e posibila schimbarea tastelor ori a tastaturii laptopului pe QWERTY

Scris: 10 Aprilie 2020 14:49
de secarica
Addy a scris: 10 Aprilie 2020 12:10 Am achizitionat in laptop cu tastatura AZERTY. Sunt curios daca e posibila schimbarea tastelor ori a tastaturii laptopului pe QWERTY
Te referi la schimbarea capacelor tastelor sau eventual a întregii tastaturii fizice ? Ce laptop ?

Cristi