secarica.ro/forum

Îmi iau libertatea de a reproduce aici trei mesaje de-ale mele trimise pe e-mail în decursul timpului, care au tangență cu linia de dialog pe care intenționez să o introduc cu ocazia revizuirii din anul 2026 a standarduui de tastatură. Asta – pe de o parte – ca să nu mă obosesc acum să argumentez din nou cam tot aia și în plus – pe de altă parte – ca să se înțeleagă că există rațiuni obiective în această privință și nu un fix de-al meu cu linia asta.

Cu această ocazie îmi exprim un mare regret pentru faptul că domnul Mihai Jalobeanu nu mai este astăzi printre noi (ref. al doilea mesaj din cele trei).

De la: Cristian Secară
Către: Ioana Radulescu
Cc: Ionel Funeriu
Dată: Mon, 5 Dec 2022 09:51:34 +0200
Subiect: Re: Linii orizontale

(includ la destinatari și pe domnul Ionel Funeriu; mesajul care urmează este cam lung – regret, dar nu mă pricep altfel)

În data de Sun, 27 Nov 2022 09:49:45 +0200, Ioana Radulescu a scris:

și eu sunt de aceeași părere cu I.F.
[...]

Părerea mea e că n-ar trebui să avem semn special pentru linia de dialog. Am complica lucrurile inutil. I. F.

De când a fost implementat standardul de tastatură românească în cadrul sistemului de operare Microsoft Windows (începând cu versiunea Vista, asta însemnând din anul 2006), au fost unele voci care au reproșat sau măcar bombănit că linia introdusă pe tastatură pe post de linie de dialog și de pauză este prea scurtă în raport cu uzanța tipografică și că, de fapt, linia aia ar fi trebuit să fie mai lungă, eventual em dash și nu en dash etc. Iar eu nu am avut cum sau de ce să îi contrazic, pentru că nu există niciun reper oficial în această privință, ci doar criterii de tip „așa se poartă pe la alții [prin Europa]” sau „așa au fost făcute lucrurile să funcționeze [pentru noi]”.

Reproduc aici ultimul paragraf din documentul oficial al academiei din 2003 [1]:
===
În plus, membrii consiliului consideră util ca pe tastatură să figureze linia de dialog și de pauză (Îndreptar, p. 81-83), care are o lungime identică pentru cele două funcții, dar mai mare decât a cratimei, și care în prezent se obține fie prin comanda Alt urmată de tastarea unui cod, fie prin comenzile Insert, Symbol, Special Characters.
===
Deci, „cam așa”.
Mai mare – cât de mai mare ?
Comanda Alt urmată de tastarea unui cod – care cod ?
Comenzile Insert, Symbol, Special Characters – care caracter(e) ?

Academia a evitat în mod explicit să își asume niște precizări concrete, cu caracter considerat tehnic, trecându-le la categoria „coduri tipografice” (a se vedea art. 4. al documentului, extrapolat probabil și la partea cu linia de dialog și de pauză); chiar și așa însă, în privința liniei de dialog și pauză ar fi putut foarte bine să o facă și ne-tehnic: la fel cum ghilimele au fost precizate ca fiind „99 jos, 99 sus”, sau la fel cum semul diacritic de sub ș și ț a fost precizat ca fiind „un semn asemănător virgulei”, în privința liniei de dialog și pauză ar fi fost suficientă o precizare tot (numai) descriptivă, relativă, de genul „o linie de x ori mai lungă decât cratima” sau „o linie de o lungime identică cu lățimea literei majuscule N” (sau M sau aia-care-s-ar-fi-decis) sau cumva. Lipsa unor precizări de acest fel din partea unui for care se dorește a fi cu autoritate lasă loc exact la interpretări de tip „eu cred că e așa / ba eu cred că e altfel”.

Notă: o precizare de tipul „o linie de x ori mai lungă decât cratima”, chiar dacă ar fi ideală din punctul de vedere al limbii române (indiferent cât ar fi acel x), trebuie să aibă o corespondență măsurabilă și biunivocă cu ceva care există deja în standardele internaționale de caractere, în speță Unicode / ISO/IEC 10646.

Amintesc aici, din nou, că „en” de la en dash reprezintă lățimea literei majuscule N (și, similar, „em” de la em dash reprezintă lățimea literei majuscule M), asta semnificând o dimensiune relativă per fontul considerat.

Mai amintesc că, în cadrul funcțiilor de completare și înlocuire automată ale programului Microsoft Word – cel puțin începând de la versiunea 2003 a programului, dacă nu cumva chiar și mai demult – pentru limba română linia de pauză a fost desemnată că fiind U+2013 (en dash), cu spațiu între ea și cuvintele între care se interpune. De-atunci și alte programe care au implementate funcții asemănătoare folosesc și ele aceeași regulă, iar la Unicode există un fel de registru internațional al convențiilor de localizare, denumit Common Locale Data Repository (CLDR) [2], axat mai degrabă pe programare și mai puțin pe lecturare umană ca să zic așa (este destul de criptic), unde specificații de acest gen sunt deja consemnate, în principiu, pentru toate limbile cunoscute. Sigur că orice specificație se poate schimba la cerere, dar inerția de propagare ar fi foarte mare și nici nu prea văd rostul unei schimbări de acest gen în anul 202x.

Pe de altă parte însă, în privința liniei de dialog nu știu despre nicio corectare (înlocuire) automată. Nu zic că nu o exista, ci doar că nu am întâlnit eu.

*
Acestea fiind spuse, prefer ca în standardul de tastatură să adaug caracterul U+2014 (em dash), astfel încât cine dorește n-are decât să îl folosească. Nu este vorba despre a impune ceva, ci doar despre a oferi o opțiune pe lângă alta care este deja acolo și care nu va fi afectată în niciun fel. Em dash este „mai mare decât cratima”, deci nu contravine cu nimic spuselor academiei așa cum sunt ele formulate, iar în plus – de ce să nu luăm în considerare și asta – este cea stipulat a fi folosită pe post de linie de dialog în actele oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene [3].

În particular fie spus, oricum destul de puțină lume folosește tastatura românească (ca funcționalitate) în cadrul sistemelor, iar din cauza faptului că tastaturi fizice inscripționate corespunzător sunt ca și inexistente, din cei puțini și mai puțini știu sau or să știe „de la sine” de existența acolo a liniilor suplimentare en dash și em dash – zic asta având în vedere că accesarea oricăreia dintre ele nu prea este nici evidentă și nici la îndemână.

*
Mulțumesc domnului profesor Funeriu pentru apreciere și încredere, nu știu dacă aș fi avut timp și pricepere suficientă pentru a realiza un corector automat pe acest de domeniu, dar nu trebuie uitat faptul că astăzi există deja instrumente capabile, în special pentru verificare, dar și pentru corectare – e drept că aceasta din urmă doar în anumite limite și cu asistență din partea utilizatorului.

În acest sens, principalul instrument este dicționarul (denumire generică, adică o înșiruire de cuvinte cunoscute și care cuprinde și diverse reguli de flexionare, terminații etc.), unde în zona softurilor libere există deja dicționare folosite la verificarea ortografică, poate că nu exhaustive, dar în tot cazul cuprinzătoare și performante. Nici măcar nu sunt multe (sunt vreo 2-3), dar în anumite cazuri oferă și opțiuni pentru luarea în considerare a lui â din a sau î din i sau sînt în loc de sunt pentru cine a rămas cu vechile reguli. Așa pe repede înainte, programe care folosesc aceste dicționare libere ar fi LibreOffice și OpenOffice, Mozilla Firefox, Mozilla Thunderbird, browserele Chromium și cele bazate pe el – gen Opera sau Vivaldi –, programe mai puțin cunoscute gen Claws Mail etc.

Corectarea efectivă a cuvintelor ține însă și de modul de implementare în cadrul programelor, de scopul lor, dacă sunt libere sau proprietare, sau dacă sunt gratuite, sau dacă sunt comerciale dar accesibile, sau dacă sunt comerciale și costisitoare (poate de nișă) ș.a.m.d.. Sunt multe detalii care pot să conteze, dar subiectul este prea vast și ramificat pentru a putea fi „discutat” pe e-mail.

*
Țin să menționez că folosirea termenului de „tipografie” sau „coduri tipografice” pentru mine cel puțin sună derutant, pentru că mă duce cu gândul la ceva care aparține procedeelor tipografice tradiționale, care pe lângă faptul că azi pot fi sau sunt deja diferite față de cele din trecut, nu știu dacă au o corespondență directă cu codările de caractere în termenii standardelor internaționale moderne. Tipografia, prin natura rezultatului obținut, este ceva vizual, uneori cu cerințe estetice particulare sau eventual locale, pe când codările de caractere sunt pur tehnice și cu efort depus în mod expres pentru a fi lipsite de personalitate, însă cu aplicabilitate universală. Nu contest că o fi tot aia, dar – după cum spuneam – mă derutează denumirea.

*
În încheiere reproduc două pasaje dintr-un schimb de mesaje (complet separate) pe care le-am avut acum vreo 13 și respectiv 10 ani, primul cu domnul profesor Mihai Jalobeanu de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (acum cred că este retras din mediul didactic), iar al doilea cu domnul profesor Dan Cristea de la Facultatea de informatică din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza in Iași. Ambele pasaje au o oarecare relevanță pentru discuția de față, iar ambele pasaje îmi par valabile atât atunci, cât și azi:

===
(fragmentele respective le-am pus separat în mesajele următoare)
===

Cristi

--
[1] https://www.secarica.ro/std/InstitLingv ... 031008.pdf și respectiv https://www.secarica.ro/std/InstitLingv ... 1008-2.tif
[2] https://cldr.unicode.org
[3] https://op.europa.eu/ro/publication-det ... aa75ed71a1

De la: Cristian Secară
Către: Mihai Jalobeanu
Dată: Fri, 19 Jun 2009 15:47:19 +0300
Subiect: Re: Școala de Vară "Informatica la Castel"

(fragment)

[...]

Școala de vară care începe luni în 24 și se încheie sâmbătă în 29 August, am gândit-o ca acțiune de promovare a softului public (FOSS), mai ales în învățământ. Căutând să captăm interesul tineretului și prin acțiuni conexe, concursuri, demonstrații practice etc., am pus în program și o dezbatere privind bunele practici în rețea, o masă rotundă dedicată licențelor și formatelor deschise.

Mi-ar plăcea însă să avem și una privind limba română pe Web. Atât problema scrierii corecte, cu diacritice, cât și cea a vocabularului în rețea. Dar asta doar dacă vom putea "prinde" specialiști precum Cristian Secară, Rodica Zafiu, [...]

Primul lucru, eu nu sunt specialist în lingvistică. Practic nu am nicio legătură cu asta.

Ce am reușit, a fost să strâng la o masă și să pun cap la cap elemente lipsă sau disparate în privința unor reguli sau recomandări care lipseau, legat în general de limba română.

Printr-o conjunctură favorabilă am reușit revizuirea standardului aranjamentului tastaturii românești și în plus am reușit să și promovez acel standard, astfel încât a ajuns să fie și implementat (că ceva exista din 1998, dar nu știa nimeni de el). În plus, am formulat textul ordinului ordinul 414 al ministrului comunicației și tehnologiei informației din 25 septembrie 2006 asociat legii 183 din 16 mai 2006 (în esență, obligativitatea respectării regulilor academice în privința setului de caractere românești și obligativitatea oferirii de suport lingvistic pentru minoritățile etnice care folosesc alfabetul latin). Pe baza acelui text (de exemplu), compania Microsoft a fost constrânsă să completeze fonturile pentru limba română [1], la modul complet pentru produsele noi începând cu acea dată și parțial pentru produsele cu suport încă valabil (complet însemnând și ordonare alfabetică, de exemplu).

Ideea este că eu nu am spus „trebuie făcut neapărat așa”, ci „iată, Academia Română (sau alte forumuri cu autoritate) spune că așa este corect, deci așa trebuie făcut și nu altfel”. Desigur că nu am făcut chestiile astea de capul meu, deși eu am redactat textele respectivele și au fost publicate ca atare.

Deși la chestia cu tastatura am avut suport activ din partea doamnei Ioana Vintilă Rădulescu (Institutul de Lingvistică, cea care a fost responsabilă cu DOOM ediția din 2005), problema inițială a fost că Academia Română habar n-avea de existența problemelor pe care au fost rugați să le clarifice, iar la faza cu legea cu obligativitatea etc. au aflat despre ea după ce a fost votată și publicată.

În privința Academiei Române, eu am în continuare unele rezerve. Cunosc tangențial câteva personaje de acolo și știu că domeniul IT le este străin. Trăiesc într-o izolare perfectă, le place să scrie clasic cu un stilou scump, uitând că afară pe fereastră lumea a evoluat într-un sens diferit și că o vreme acea lume a așteptat de la ei ceva care pe ei nu i-a interesat ca existență, sau sunt prea înaintați în vârstă ca să înțeleagă sau măcar să perceapă că există un „ceva” care se așteaptă de la ei.

Mai pe la începutul anului 2008 am stat de vorbă cu un domn profesor de filologie la Universitatea din Arad, Ionel Funeriu, care a scris și o carte pe teme de tehnoredactare computerizată. Prin februarie 2008 a ținut o conferință la Academie cu intenția de a capta interesul pentru elaborarea unui cod tipografic, din ce am înțeles eu un fel de tutorial cam în genul în care este concepută pagina de la www.cartea.info. Tot ce știu este că a plecat foarte dezamăgit de lipsa de interes a celor vizați. Din ce am dedus eu, pe scurt i-a cam durut în cur. Indirect, când mă uit în jur se vede...

Pe doamna Rodica Zafiu nu o cunosc, nici măcar din auzite. Ce resimt eu este lipsa unor personaje acolo care să înțeleagă (de exemplu) că în secolul 21 nu este suficient să spui despre linia de dialog și/sau pauză că „are o lungime identică pentru cele două funcții, dar mai mare decât a cratimei”, ci că trebuie precizat și cât de mai mare și ce cod Unicode are asociat. Azi, din cauza lipsei acestei precizări, linia de dialog și pauză din standardul de tastatură românească este en-dash, detaliu care a fost decis de mine împreună cu domnul Dan Matei (directorul de la Institutul de Memorie Culturală) pe baza unor criterii pragmatice, nu lingvistice. Până acum nimeni nu a obiectat nimic, dar s-ar putea din necunoașterea problemei (sau poate că am nimerit corect, ce să zic).

[...]

--
[1] Notă 2026: acum știu faptul că și Uniunea Europeană a avut un rol hotărâtor în privința completării suportului lingvistic din perspectiva fonturilor, atât în ceea ce privește limba română, cât și cea bulgară, detaliu pe care însă în anul 2009 nu îl cunoșteam.

De la: Cristian Secară
Către: Dan Cristea
Dată: Wed, 25 Jul 2012 10:48:40 +0300
Subiect: Re: despre înregistrarea conferinței ConsILR 2010

(fragment)

[...]

Desigur, multa lume, chiar si din mediile academice, priveste inca cu neincredere progresele in privinta adoptarii unor standarde care sa rezolve problema diacriticelor.

Cu mențiunea că aici prin „mediul academic” mă refer în particular la cei din zona lingvistică, eu nu le reproșez că nu înțeleg tehnica sau că nu formulează cerințe de ordin tehnic, ci că nu se pricep să formuleze cerințe din domeniul lor propriu de competență, pe care tehnica (la modul generic) să le ia în considerare. Asta cu atât mai mult cu cât nimeni nu contestă prioritatea domeniului lingvistic în raport cu zona tehnică.

Mediul academic trebuie doar să asigure ca detaliile principiilor pe care le reprezintă să fie documentate și să ceară respectarea acelor principii. Că asta implică mai departe codări de caractere, sau corectoare ortografice cu capabilități Unicode, sau [nu contează ce tehnic], este treaba tehnicienilor să rezolve cumva cerința. Dacă însă cerința nu este exprimată, sau dacă detaliile nu sunt riguroase, păi atunci să nu se mai mire cineva (ei înșiși de exemplu) că domeniul lor o ia razna.

Nu demult am avut o discuție cu domnul academician Marius Sala, la solicitarea mea, legat de tematica cu SMS-urile. Eram (și sunt) interesat de o precizare, sau ceva oficial (încă n-am o idee clară în privința formei), din care să rezulte că alfabetul limbii române de astăzi are 31 de litere în mod omogen, că nu există litere obișnuite și litere speciale. Asta ca să pot contra-argumenta, la nevoie, pretențiile unor standarde internaționale care consideră că ce este diferit de ASCII este caracter „special”. Special din perspectiva cui ?

Pentru că sunt deja rodat de pe vremea standardului de tastatură, rezultatul nu m-a surprins: concluzia dânsului a fost ceva de genul „fiind o problemă tehnică academia nu poate interveni, sau în tot cazul nu se știe ce ar putea face academia”. Din clipa în care a auzit că scopul are legătură cu ceva tehnic l-a luat pe „îmi pare rău” în brațe, chit că ce doream eu concret de la dânsul nu era de fapt nimic tehnic. Este o menținere la vârf a unei rupturi între două lumi total diferite. Dacă să zicem că în privința IT-iștilor universali de pe la firme etc. nu am mari pretenții de rafinamente intelectuale, de la directorul institutului de lingvistică parcă aș avea. Nu contest că în acest caz particular poate nu am fost suficient de clar în puținul timp avut la dispoziție, eu în vorbire fiind ceva mai zăpăcit și mai puțin structurat decât în scris, dar totuși...

[...]

[...] (șters de admin)

În principiu nu mă interesează texte AI politicoase și goale de substanță, dar măcar fă un efort să fie scrise în limba română.