În jurisprudența Curții Constituționale a României (CCR ) se poate întâlni, uneori, sintagma din titlu (partea fără paranteze) – posibil cu mici variații relativ la momentul temporal și la acordul de gen gramatical, în funcție de context. Sintagma asta canalizează deciziile pe un făgaș extrem de îngust, care nu lasă loc de interpretări: deciziile – oricare ar fi ele – se raportează strict la o ipoteză astfel cum a fost formulată.

Oare ce se întâmplă, însă, când acel astfel cum a fost formulat se întoarce împotriva unor părți din deciziile CCR înseși astfel cum sunt formulate ? Judecând după modul riguros și exhaustiv în care sunt redactate deciziile CCR (nu doar cele ale CCR, dar limitez aici discuția doar la acestea), cu un soi de perfecționism draconic al limbajului, perfecționism ce rezultă din necesitatea de a acoperi fără drept de apel (stilistic vorbind) toate ramificațiile posibile ale deducțiilor și argumentelor prezentate, pare complet neverosimilă chiar și o aluzie la o astfel de ipoteză.

Și totuși...

Un mic detaliu – de multe ori trecut cu vederea – care se cheamă limba română, cu susținerea academică a Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX), are puterea de a zdruncina inimaginabilul. La fel ca în povestea cu ghilimelele sau cu virgula de sub ș și ț, când însăși Academia Română considera – pe vremuri – detaliile de acest fel ca fiind ceva de natura evidenței, lucruri în privința cărora nimeni de acolo nu le vedea niciun sens în a fi conștientizate și cu atât mai puțin să fie și documentate („Le știa ghilimele. Cum să fie altfel ?” sunt chiar cuvintele mele citate în articolul Căciuliță, Coif, Virguliță , publicat în numărul unu al revistei Decât o Revistă (DoR )), la fel și aici: termenul „legiuitor” (și atât) pare de natura evidenței la ce anume se referă, nu ?

Ei, iaca, eu zic că evidența asta nu este deloc evidentă în cadrul unor paragrafe din următoarele decizii astfel cum sunt formulate – iar de aici, consecințele sunt nebănuite (inclusiv niciunele):

Ca o concluzie, nu înțeleg cum de CCR se poate prevala de acel astfel cum a fost formulat și să decidă strict în consecință (nimic greșit aici, de altfel), în timp ce deciziile înseși – acolo unde este aplicabil în sensul celor discutate aici – nu sunt guvernate, interpretate și supuse, la rândul lor, acelorași rigori, tot strict prin prisma aceluiași astfel cum a fost formulat.

 

Căutare

Fără comentarii

Nu am activat comentariile la niciun articol și pentru moment nici nu am de gând. Dacă chiar merită ceva a fi comentat, se poate folosi cu succes forumul de discuții.

Sus de tot